Se mai întâmpla ..

Deschise laptopul, cu grijă la cafeaua sofisticată de alături. Pățise alte dăți incidente mărunte și acesta i se defectase, puțin dar bine, tocmai în momentele când ar fi putut da răspunsuri memorabile sau ar fi participat la evenimente online unde se putea remarca. Ca un făcut fusese, așa că avea de atunci mare grijă.
Deși se uita pe facebook cu religiozitate în fiecare zi, își dezactivase butonul de prezență, astfel încât ceilalți să nu o vadă. Făcea asta din când în când. Lipsea câte două, trei luni – se arăta offline, nu mai posta nimic, nu mai comenta nicăieri, nu dădea un like, nimic. Apoi revenea spectaculos, cu câte o poză cât de sexi îi mai permitea vârsta, vreun citat deosebit și bine încadrat, o știre trăsnet a zilei. Găsea ea ceva să ia ochii utilizatorului obișnuit. Și abia apoi începea delirul. Cineva oarecare observa postarea și-o întreba ce mai face. Atât – era suficient pentru rostogolirea ulterioară a uralelor de revenire și a adorabilelor întrebări: ce s-a întâmplat, unde-ai fost, ești bine, ai pățit ceva, arăți superb, ești minunată… nici nu-și dorea mai mult. Nu conta că nimeni n-o întrebase în particular aceleași lucruri. În fapt, pentru aceste momente publice scurte, dar unice, bătea mătănii să reziste fără facebook lunile în care nu dădea un semn.
Era singură și viața ei reală, deși bună, era searbădă. Așa că, atunci când se îndrăgostise de bărbatul pe care părea să-l fi așteptat o viață, n-a mai ținut cont că mai avusese de câteva ori, în aceeași viață, această impresie.
Dar și ea își făcea câte douăzeci și cinci de poze, din care alegea una singură, retușând-o și pe aceea puțin, deci putea trece cu vederea.
Pusese, așadar, ochii pe el ,tot virtual, fiind încântată de modul în care acesta răspundea, de cât de spiritual părea mereu, de o tandrețe generală a lui din unele replici pe care ar fi vrut-o doar pentru ea. Încercă, pe aceeași lungime de undă a replicilor, să-i capteze atenția și reuși repede. Însă el, prințul virtual, nu îi acorda atenție exclusivă, așa cum și-ar fi dorit, așa că avansurile ei subtile, sub masca glumei permanente, sporiră.
Îl înconjură cu inimioare până și la banalele check-in-uri sau la vreo farfurie cu scrumbii prăjite. Îi acordă atenție și susținere în tot ce făcea, se împrieteni cu prietenii lui – așa a aflat și de nevastă, dar a dat din umeri cu indiferență. Îl mirosise bine, nu nevasta era problema de depășit. Se apucă cu sârg, ca de o sarcină de serviciu, să discrediteze toată suflarea virtuală feminină căreia el îi dădea, după părerea ei, prea multă apă la moară. Munci mult și nu avu somn câteva luni întregi, în care rămase activă pe facebook, deoarece numai acolo se petrecea totul.
Într-o dimineață, când văzu o postare anume a lui. Una banală, în care scria ceva de „luminițele” orașului, dar nu avea nici cea mai mică îndoială că era un mesaj subliminal pentru ea,in prostia ei infinita , nu reușea sa priceapă ….Puterea pasiunii reale, însă, nu a putut-o depăși pe cea a pasiunii virtuale.
Dar norii se adunau și amestecul virtualului cu realul nu dădea rezultatele scontate.
Intr-o zi postă o mare declarație universală, ceva în genul „vă iubesc pe toți, dragii mei”, cu câteva floricele adiacente, în urma căreia avu un succes ieșit din comun. La toți ceilalți, numai la el nu.
Încercă, mirată, un mic joc – închidea și deschidea laptopul cu facebook-ul activ, fiind atentă la senzațiile ei și monitorizându-și sentimentele. Cu capacul laptopului lăsat, privi la un moment dat în jur, atrasă de țipătul maiestuos al unui vultur și, întinzând mâna spre ceșcuța de cafea cu arome reale, își spuse că poate nu e prea târziu să se trezească …..

Articol sponsorizat Learn from the experts: Create a successful blog with our brand new courseThe WordPress.com Blog

Are you new to blogging, and do you want step-by-step guidance on how to publish and grow your blog? Learn more about our new Blogging for Beginners course and get 50% off through December 10th.

WordPress.com is excited to announce our newest offering: a course just for beginning bloggers where you’ll learn everything you need to know about blogging from the most trusted experts in the industry. We have helped millions of blogs get up and running, we know what works, and we want you to to know everything we know. This course provides all the fundamental skills and inspiration you need to get your blog started, an interactive community forum, and content updated annually.

Un bărbat frumos…

În sufletul adânc și a inimii văpaie
Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie
El stăruie cu drag în ochii mei căprui
Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i.
E un bărbat frumos, misterios, discret,
E greu să îl descriu și să-i fac un portret,
E un bărbat sensibil ce-și merită din plin
Statutul de șarmant, privire de felin.
Rămâi pe mai departe, bărbat de calitate,
Deștept și enigmatic, în dulcea realitate
Și eu promit solemn să te iubesc o viață,
Din inimă să-mi fac o mare fortăreață.
.

Dacă voi avea o fata …

Tu să zâmbești și sa îți prinzi părul în codițe și la 5 dar și la 25 de ani, să iubești de la mic la mare, să respecți și să ajuți fiecare vietate sau individ care îți iese în cale. Să oferi liniște și siguranță în jurul tău, sprijin și încredere cât și un sentiment aparte, care de multe ori va fi molipsitor.
Să te respecți și să te iubești, să te pui mereu pe primul loc și să nu lași pe nimeni să te coboare de acolo, să nu crezi în promisiuni deșarte și nici să nu te lași călcată în picioare pentru orgolii prostești. Să plângi cu zâmbetul pe buze și să te ridic râzând, să găsești om în oameni și să împarți din tine bucăți.
Să îți vezi locul și să îți cunoști valoarea, să fii deșteaptă și cu capul pe umeri, să îi susții pe toți din jurul tău, să îi încurajezi și să le fii pilon. Dacă vei învăța să sprijini, chiar dacă nu va fi nimeni în spatele tău, la nevoie, vei ști să stai singură în picioare.
Vei creste și vei suferi, vei cunoaște dezamăgiri și tristeți, oameni care îți vor vrea binele dar și oameni care își vor dori doar să profite, care vor face tot posibilul să te îngrădească și să te țină într-o cușcă, să-ți taie aripile și să te facă să te simți claustrofobă. Vreau sa fii capabilă să nu îi lași.
Să nu ajungi vreodată o a doua opțiune și nici să nu insiști la iubiri imposibile. Să te vezi mereu ca pe o prioritate și să alegi doar oameni de calitate în viața ta.
Nu te arunca în brațe nesigure și nu spera la ceva ce nu îti aparține, nu renunța la ce îți dorești și din tine să faci cea mai bună versiune posibilă.
Nu plange râuri dar nici nu îți lăsa obrajii uscați, visează cu ochii deschiși, nu te gândi la regrete, și eu le am pe ale mele, de asta, daca vei fi fată, îmi doresc să faci tot ce am spus până acum iar eu nu am avut curaj să fac.

Ploua peste gânduri….

Cred că nu există încă o aroganță mai desăvârșită decât aceea de a te naște. Aspru pedepsită de viață, desigur. Nimic pe lumea asta nu rămâne neplătit.
Așa se face că ți se dă și conștiința propriei incapacități. De a fi și de a putea. Indiferent ce, când, unde, pentru cine, cu cine, etc. Pentru că nu există lucru, situație ori “apropiat” de care să fim complet capabili.
Să fii prieten, să fii părinte, bun vecin, rudă, iubit/ă, întâmplătoare cunoștință nu-ți este permis decât într-o anume măsură. Niciodată până la capăt, niciodată pe de-a întregul, niciodată îndestul.
Cel puțin așa ți se dă de înțeles în varii și mulțiple ocazii.
De aceea, nefiind suficient de bun în nimic, mai bine e să nu faci aroganțe. Cel mai sigur mod de a te feri de ele este acela de a nu o comite pe cea dintâi. Primordiala..
Astfel, vei rămâne a fi doar suflet ce plutește de-a pururi prin Gradinile Raiului, nesupus la judecăti. Terestre, inițial. Divine, în final.

Day#1

Am facut casuta asta electronica; mi-ar placea sa iti scriu. Sa imi raspunzi; sa ne scriem. Orice; si de oriunde ne va duce viata (binecuvantare a tehnologiei, ne intinde cu generozitate un deget al mainii; printre gratiile  aparentelor, superficialitatii si ale singuratatii…). Sa imi dai voie sa fac asta, sa nu imi iei si ultima farama de oxygen. Sa ma lasi sa supravietuiesc, scriind(u-ti/mi).

Macar pana in ziua cand nu te va mai speria intensitatea trairilor mele. Cand nu vei mai fugi de tine si nici irosi in batalii cu trup de ceata. Mi-ar placea sa imi raspunzi. Sa imi scrii. Desi sunt aproape sigura ca nu o vei face niciodată .Sa ne scriem. Mi-ar placea sa ne spunem totul, chiar si atunci cand nu ne vorbim. Ce ne spunem cand nu ne vorbim?

Te-ai asezat langa mine zilele trecute, dupa multa vreme in care fiecare pas al tau era de indepartare, inchizand brutal usa oricarei initiative ale mele, care imi sapa santuri adanci de suferinta si teama.

Ma blocasem de-a dreptul, si imi porunceam cu fiecare clipa, disperata, sa ma stapanesc, sa nu te las sa vezi asta, sa simti ca tremur atat de tare. Macar un dram de demnitate, Doamne, sa imi fi mai ramas…

Mi-a fost atat de dor, ca nici nu puteam sa iti arat.

Am facut casuta asta electronica – tunelul nostru subteran, ferit de vaietul patetic al lumii, vacarmul cotidian care ne stoarce si ultima farama de energie din trup, pustiindu-ne fara mila si sufletul. Mi-ar placea sa nu te sperie virajele sale, sa vrei sa cobori in el tot mai adanc, simtind nelamurit ca e ceva dincolo de adierea lui rece, care emana o nesfarsita caldura…

Important e sa-mi scrii, sa ma ajuti sa respir.Si peste multi ani de la disparitia noastra, vor dainui poate randurile astea, gasite de cineva, vreun aiurit romantic, prin trunchiul unui copac batran, sau cutia postala mistuita de rugina, a unei case vechi, abandonate, din care se aud noptile, cantece triste si glasuri cristaline; poate le va si aduna intr-un cotor, bizara colectie de ganduri fara noima si singuratati suspecte, deghizate in straie clovnesti.

Mi-ar placea sa iti scriu. Sa ne scriem. Sa amestecam intr-un aluat ciudat si nazuros, al carui drum e imposibil de prezis ori strunit, franturi din vietile noastre si ale altora, cuvinte care ne cheama cu soapte abia intuite, de sub un val subtire, delicat, dar deopotriva puternic.

Nu am mai vorbit de ani mulți ; mai ales tu, ai plecat cu totul din ziua aia, iar eu am continuat sa ingan monologuri stinghere, cu ecoul sinistru al pasilor dintr-o camera goala, despuiata barbar de viata pe care o adapostise in atatea ierni si toamne.